Onoarea de a sta pe Ama Dablam 6.856m | Raport de Expeditie

Raport Expeditie Ama Dablam 6.856m

Ama Dablam sau tradus “colierul mamei” un munte  inalt si abrupt numit de revista National Geographic” cel mai frumos munte al lumii” si de catre alpinistii himalayeni “Materhorn-ul Himalayei” se afla situata in Nepal pe valea ce duce catre Muntele Everest numita SoluKhumbu si are o inaltime oficiala de 6.856m. Orice trekker in drumul sau spre Everest Base Camp va fi socat si uimit de frumusetea acestui munte inca din momentul in care urca de la Namche Bazaar spre Manastirea Tengboche. Toti se uita cu mirare si spun ca “dupa Everest acesta este cel mai impresionant munte de pe aceasta vale”.

Mi-am dorit demult sa urc acest munte tehnic si am incercat sa fac acest lucru in toamna anului 2017 dar datorita unor probleme personale acasa am fost nevoit sa ma retrag si sa aman ascensiunea mea. Anul acesta insa am decis ca este timpul potrivit pentru a urca pe Ama Dablam si am decis sa o fac singur fara un alt coechipier sau sherpas sau orice fel de sprijin din partea altora (oxygen sau porteri).

 Aclimatizarea

Dupa o tura de aclimatizare pana la Everest base Camp si Kala Pathar (aprox 5500m) le-am spus bye bye prietenilor cu care eram si am urcat in tabara de baza a lui Ama Dablam 4600m.

Inca din prima zi pentru ca am fost foarte limitat cu timpul in Nepal am decis sa urc pana in “high camp” aprox 5400m pentru a incepe ciclul de aclimatizare.

Dupa doar o noapte petrecuta in cortul din tabara de baza am decis sa urc si sa dorm o noapte in tabara 1(5800m) pentru a ma aclimatiza. Am urcat in tabara 1 pe 18 Octombrie si am ramas acolo pana pe 19 dimineata. Sezonul de ascensiuni pe acest munte incepe de regula dupa data de 22 octombrie, asadar culmea a facut ca in acea noapte sa fiu singurul alpinist in tabara 1 si tabara 2. Practic eram singurul suflet urcat peste nivelul taberei de baza in acea zi. Noaptea a fost una lunga. Tabara 1 este situata la o altitudine de aproximativ 5800 m si este locata pe o zona foarte accidentata. Un teren cu morene(bolovani mari care misca). Somnul in cortul meu a fost unul saracacios si cu multe pauze si episoade de trezire. Am intrat in cort undeva in jurul orei 16 si am iesit a doua zi dimineata la 6:30.

In aceasta tura de aclimatizare am urcat cu foarte mult echipament. Ruscacul meu cantarea mai bine de 20 kg tocmai de aceea drumul pana in tabara 1 a durat 6h in loc de 4,5 cat faceam de obicei. Pe 19 dimineata m-am trezit si dupa ce am topit niste zapada, am facut cu apa aceasta o supa de taieti la plic si un ceai. Acesta mi-a fost micul dejun. Ca aclimatizarea mea sa fie si mai ok am decis sa merg putin mai sus de tabara 1, apoi sa imi iau rucsacul si sa cobor in base camp. Zis si facut. Am urcat cam 40 de minute spre tabara 2. Am facut apoi o pauza in care am mancat o jumatate de snickers si m-am intors in tabara 1 de unde mi-am ridicat rucsacul si am coborat in base camp.

Asteptarea

Au urmat in  base camp cateva zile de repaus in care mi-am propus sa mananc cat de bine pot si sa ma pregatesc pentru ascensiunea finala care mi-am setat-o pe 21-24 octombrie. Pe 20 octombrie insa vremea a inceput sa se schimbe dramatic. A nins toata ziua iar sus la inaltime se anuntau vanturi de peste 70km/h. Recunosc ca urmaream vremea cu emotii deoarece eram constient ca daca va ninge in continuare tot atat de mult va fi imposibil sa urc.

Summit Push

In dimineata zilei de 21 octombrie imediat dupa ceremonia budista Puja de cerere a binecuvantarii zeilor asupra ascensiunilor noastre mi-am luat echipamentul si am inceput sa urc spre tabara 1. Afara ningea si ceata era la un moment dat atat de deasa incat nu puteam vedea la 5m. Dupa nici jumatate de ora de mers am decis ca cel mai bine ar fi sa ma intorc in tabara de baza si sa mai astept o zi sa se imbuneze vremea. Am coborat si dupa ce am verificat vremea am inteles ca a doua zi mai exact pe 22 octombrie avea sa fie o zi excelenta iar pe 23 se anuntau nori cu soare dar vanturi mai la altitudine de peste 70km/h.Incepand cu 24 octombrie insa vremea avea sa se schimbe dramatic pana pe 28. Eu pe 29 octombrie trebuia sa parasesc Nepalul deoarece imi expira viza. Astfel am inteles ca am doar 2 zile sa urc pe varful acesta si am decis astfel: Pe 22 octombrie o sa plec la 6 dimineata spre tabara 2 direct. Astfel o sa sar o noapte in tabara 1 si desi efortul de a urca peste 1500m diferenta de nivel intr-o singura zi este destul de mare imi voi asuma acest risc.

Asadar pe 22 octombrie undeva in jurul orei 16:30 am ajuns in tabara 2. Dumul dintre tabara 1 si tabara 2 este cel mai greu si tehnic. Sunt multe portiuni de catarat, sau traverse pe stanci cu un gol sub tine de peste 1000m. Cea mai grea parte este situata chiar sub tabara 2 si este numita” The yellow tower”. Acolo gasesti un “ turn” sau un perete de culoare galbuie de aproximativ 22m cu o inclinatie de 90 de grade. Nu este greu de urcat in mod normal dar la 6000m cu un rucsac de 15kg in spate si singur acest perete te va incetini.

La ora 17 eram in cortul meu din tabara 2. Cum am ajuns acolo am inceput lungul proces de topire a zapezii pentru a avea apa pentru mancare si pentru noaptea ascensiunii. Mi-am dedicat aproape 2h pregatirii ( apa, mancare, echipament etc). La ora 19 am intrat in sacul meu de dormit sperand sa pot dormi macar 3h. La 22:30 mi–a sunat alarma si am inceput sa ma pregatesc pentru a urca spre varf. La 23:30 eram afara echipat si gata de atac. Din tabara 2 spre tabara 3 intri direct intr-un alt “turn” numit de aceasta data “ the grey tower”. Nu este greu dar devine anevoios mai ales daca in fata ta mai sunt alti alpinisti care urca foarte incet. Nu ai cum sa-I depasesti asadar am stat in spatele unui francez si sherpasului acestuia mai bine de 1,5h.

Terenul este foarte accidentat, multa piatra, stanci taioase de granit, teren mixt gheata si stanca etc. Tot acest process de catarare il faci pe intuneric si supendat peste un hau de peste 500m. Eram mereu atent daca am cuplat bine carabinierele, daca blocatorul este prins cum trebuie daca anoul de siguranta este inchis corespunzator etc.

Toate aceste manevre le faci pe intuneric, pe un frig resimtit de aproximativ -25 intr-un vant napraznic. Este cunoscut faptul ca Ama Dablam este un munte batut bine de vant, fiind un turn expus din toate partile pe valea Khumbu. Dar eu am decis sa urc totusi pe un vant prognozat de 70km/h. M-a batut vantul toata noaptea. Desi aveam pe mine o geaca din puf creata pentru expeditii la peste 8000m trebuie sa va spun ca mi-a fost un frig de tremuram din toate balamalele.

Mergeam incet deoarece in fata mea erau altii si nu ii puteam depasi. Dupa ce treci de zona “the grey tower” iesi pe ghetar sub tabara 3 si de acolo desi inclinatia peretilor este de 50-70 grade poti depasi. Zis si facut…l- am depasit pe francez si sperasul acestuia, iar amicul german pe care il cunoscusem in tabara de baza si urca in spatele meu m-a strigat si mi-a spus ca renunta din cauza frigului. In tabara 3 am baut un ceai si am urcat cat mai repede spre varf. Din tabara 3 pana pe varf mai sunt aproximativ 3-4 ore de urcat constant pe un perete de zapada si gheata.

Am urcat grabit sperand sa mi incalzesc trupul prin efort deoarece vantul ma batea din toate partile iar pe acel perete de gheata nu gasesti nici un loc in care sa te adapostesti nici macar un moment.La aproximativ 75 m de varf se deschise recent o crevasa. Crevasa aceasta avea o deschizatura de aproximativ 80 cm dar fiind pe o panta de 60 grade iti era imposibil sa o sari. Cand s-a deschis crevasa au puscat si ancorele prinse in zapada impreuna cu coarda.

La acea crevasa erau doi sherpasi numiti generic “icefall doctors” trimisi si platiti de catre reprezentantii ministerului de turism din Nepal sa repare trecerea. Am asteptat 30 de minute pana au intins o coarda provizorie si cu ajutorul lor am trecut mai sus.

Recunosc ca frigul care ma facea sa tremur din toate incheieturile, ninsoarea, vantul si crevasa aceea m-au facut sa ma gandesc de 2 ori la idea de a renunta.

Dar dupa ce am trecut acea crevasa in mai putin de 15 minute am ajuns pe varf. Mai exact la ora 08:09 ora Nepalului.Pe varf era o ceata deasa si lipsea panorama de varf cu care eram obisnuit in pozele altora. De pe varful lui Ama Dablam se vede frumos Everestul si Lhotse. Mi am facut cateva poze si 2 filme cu selfie stick-ul si am decis sa cobor.Coboratul se face prin rapel mare majoritate a traseului, deci destul de rapid.

Nu am reusit sa mananc nimic. Aveam la mine un snickers care era tare ca betonul. Am decis ca voi maanca in tabara 2 la coborare tocmai de aceea am incercat sa ma grabesc. Ningea din ce in ce mai tare si am avut 2 episoade de total white out la coborare. Putin peste tabara 3 la coborare m-am intalnit cu francezul ce ma tinuse din drum si serpasul acestuia.

Serpasul se certa prin statie cu seful acestuia din base camp si ii spunea ca clientul sau nu mai poate merge dar nu vrea sa renunte si sa coboare. M-a rugat pe mine sa ii spun clientului sau ca este prea tarziu sa mai urce si ca vremea se va inrautati si ca trebuie sa coboare. I am spus dar nu aveai cu cine vorbi. Omul era distrus si terminat de oboseala si epuizare. Am decis sa cobor deoarece disputa lor nu era a mea.

Cand am ajuns in tabara 2 dupa 3h am vazut un elicopter militar care zbura prin ceata cu un om agatat intr-o coarda…era francezul. Au decis sa l recupereze de urgenta.

In tabara 2 zapada proaspata avea peste 10 cm pe stanci si se anuntau ninsori tot mai intense. Am mai baut un ceai din termosul meu si am decis sa ma grabesc spre tabara 1 altfel voi fi blocat pe turnul taberei 2 pana a doua zi.

Eram sleit de puteri dar incet incet am luat-o spre tabara 1. Dupa 2h am ajuns in tabara 1. Aici am mancat o alta supa la plic si am mai baut o cana de ceai (ultima) mi-am cules echipamentul si am continuat coborarea.

Din tabara 1 pana in tabara de baza am facut 4h. Aveam mai bine de 20kg in spate si energie aproape zero. Prima parte de coborare din tabara 1 este terenul acela cu bolovani(morene) care acum erau incarcati cu zapada proaspata. Erau atat de alunecosi incat iti era greu sa stai pur si simplu in picioare. Am cazut cred ca de vreo 10 ori pe ei. Cand mi-am pierdut rabdarea de a cadea si a ma ridica am decis sa mi scot bocancii din picioare si sa cobor acea portiune in soseste. Asadar am umblat cateva zeci de minute in soseste prin zapada. In sosete nu alunecam deloc, eram precum spiderman J

La ora 20:30 am ajuns in tabara de baza unde zapada avea 10 cm pe corturi.

Eram epuizat flamand si deshidratat. Dar cui ii mai pasa, de acum eram safe si urcasem si pe varful pe care visasem sa stau cu multi ani in urma. Cred ca am baut 2l de ceai in 30 de minute si dupa ce am “ciugulit” putin orez am intrat in cortul meu si am adormit pana a doua zi la 8.

Ama Dablam este un munte spectaculos care m-a fermecat prin frumusetea sa dar si prin abruptul peretilor sai. Este un munte pe care vreau sau mai urc cel putin odata.

Ascensiunea mea a inceput pe 22 octombrie la ora 06:30 am si s-a incheiat tot in tabara de baza pe 23 octomrbie la ora 20:30pm. Totalul timpului de ascensiune a fost de 16 ore si 30 de minute.

Dedic aceasta expeditiei memoriei bunului meu prieten, alpinistului Zsolt Torok.