Zilele 17 – 21 ale expeditiei: asteptarea
[texttranslated into English below the pictures]
19 Septembrie 2018, Ziua 17
Am dormit în cortul meu din tabăra de bază ca un bebeluș. Sacul meu de -40c și salteaua moale dar și lipsa de somn din ultimele 3 nopți m-au făcut să dorm ca acasă în patul meu. Dacă până acum mă trezeam de minim 2 ori pe noapte pentru toaleta (bem multe lichide pentru aclimatizare) în noaptea asta nu m-am trezit deloc.
O zi frumoasa cu cer senin în care am planuri mari: sa fac dus în găleată și să îmi spăl niste haine, pe lângă faptul că am de gând să-mi fac pedichiura ca sa nu am aceasta grija chiar înainte de summit push. Zis și facut; după ce s-a încălzit vremea puțin pe la 9:30 am făcut dusul și imediat după mi-am spălat și hainele. Apoi în cortul super încălzit de soare precum o domnișoară mi-am aranjat manichiura și pedichiura. Mi-am masat picioarele cu o cremă specială sperând să mai treacă puțin din febra musculară dobândită zilele acestea.
Ne tot uitam la cer și la prognozele meteo pentru a vedea o perioada oportună pentru summit push-ul nostru. In același timp ne dam seama că avem nevoie și de timp pentru a ne reface. Dar doamne ce plictisitor este sa stai intr-un cort fara sa faci nimic și să aștepți să treacă zilele. Câteodată trec foarte greu orele… dar zilele!?
Asta e nu avem ce face. Mă trec atâtea gânduri, dorul de casă este din ce in ce mai acut. Mă uit la pozele din telefon ca sa-i vad pe cei dragi de care mi-e tare dor, mă uit la pozele de acasă cu verdeață de prin oraș sau cu prietenii și îmi dau seama că mă roade dorul de tot ceea ce este acasă. In aceste expeditii lungi cea mai mare virtute a unui alpinist iscusit nu este neapărat puterea sau stilul de cățărare ci RĂBDAREA. Doamne cat îmi lipsește această virtute. Oricum nu mai este tare mult. Noroc cu telefonul prin satelit pe care îl am la mine pentru că prin el îmi mai sting dorul de cei dragi și mai aud una alta de pe Facebook :).
20 Septembrie 2018, Ziua 18
O noua zi de “recuperare” in tabăra de bază. Prin recuperare mă refer la a sta degeaba in BC fara a face mare lucru, altele decât a mânca, a dormi sau a te plimba sus jos pe lângă ghețar. Azi am urcat cam 300 m altitudine până la așa numitul “crampon point”, locul in care ne punem colțarii pe bocanci pentru a urca pe ghețar. Am urcat și coborât pentru a le aminti mușchilor ce trebuie sa facă în curând dar și pentru a ne întreține aclimatizarea. De azi se schimba vremea pentru 2 zile. Va ninge inclusiv pe 22 Septembrie. Ne așteptam ca pe 22 sa plecam spre tabăra 1 urmând ca de acolo sa ne lansam dacă vremea ne va permite in summit push-ul nostru.
Toți tușim in tabăra de bază, unii iau medicamente de tuse alții iau antibiotice, eu am decis să mă îmbrac mai gros și să beau multe lichide calde. Ca și rezultat cred că tușesc cel mai puțin, sau cel puțin așa mi se pare. Azi am auzit că ruta spre tabăra 4 a fost echipata, și că mâine dacă vremea le va permite șerpașilor vor echipa și traseul din tabăra 4 spre vârf. Gata fug în sacul de dormit că e târziu (19:15) și frig.
Noapte buna.
Merry Christmas!!! Așa ne-am salutat azi dimineață intre noi. De ce? Când am ieșit din corturi zăpada era de peste 10 cm. Toată tabăra de bază ca niciodată este alba cu o zăpadă umedă și pufoasa precum zăpada de acasă din vremea Crăciunului. S-au anunțat doua zile cu vreme rea. Daca până la sfârșitul zilei stratul de zăpadă era de peste 20 cm în tabăra de bază sus în tabăra 3-4 stratul de zăpadă depus azi trece de 1 m grosime. Acest fapt ne blochează încă câteva zile avansul. Din nou riscul de avalanșe este foarte ridicat și rutele bătătorite acoperite. Se vehiculează că după 23 Septembrie vremea ar trebui sa se îmbunătățească, dar din păcate sunt 5 surse meteo și nici una nu o nimerește cum trebuie. Mai așteptăm…
Azi am fost cu Francois in vizită la Taro (japonezul) și la Martin (argentinianul). Ei locuiesc in partea inferioara a taberei de bază. Am băut o cafea italieneasca acolo atattttt de buna, am stat la taclale vreo 2 ore și apoi ne-am întors în tabăra noastră. Am aflat că cei de la Seven Summits (companie organizatoare de expeditii – una dintre cele mai mari) ar avea un router de wifi prin satelit. Ne-am dus la ei cu telefoanele și s-au chinuit sa ne conecteze 30 min dar nu au reușit. Norii sunt atât de groși încât semnalul este aproape invizibil. Ne-am întors puțin dezamăgiți dar na’ ce sa-i faci așa e la 5000 m altidine, nimic nu funcționează.
Sunt nasoale zilele astea in care trebuie sa stai numai în cort și afara e frig și plouă sau ninge. Cică mâine va fi la fel… rămâne să vedem ce facem mâine.
Noapte buna.
Jezzz what a night! 🙂
Pe la 12:30 azi noaptea ne-am trezit toți crezând că a avut loc un cutremur. A tremurat foarte tare solul și am avut senzația că un bolovan astronomic a căzut în tabăra de bază. De fapt nu a fost cutremur ci o avalanșă imensa pe versantul din partea stângă a taberei de bază. A nins atât de mult in ultimele zile încât la fiecare maxim 10 min se produce o avalanșă de zăpadă sau de pietre pe versanții din lateralele taberei de bază. Unele sunt mai intense altele mai slabe. Atât de tare m-am obișnuit cu sunetul de avalanșă aici încât pot să îl ignor și să dorm liniștit. Și astăzi a nins toată ziua. Ba zăpadă, ba lapoviță. Totul e alb și ud. Stam în corturi și ne ascundem de umezeală și frig precum șoarecii. M-am apucat din plictiseala de facut vlogging :))
Deschid go pro-ul și vorbesc singur uitându-mă in camera. Doamne ce grele sunt zilele astea in care nu poți ieși din cort și stai doar în sacul de dormit și ți se urăște și de citit și de gândit și de făcut orice altceva.
Dave (canadianul) e bolnav cobza. Tușește până vomita. Este un om atât de orgolios încât nu acceptă nimic nici macar un sfat sau o pastila de la ceilalți. Am impresia că tusea lui suna a edem pulmonar, dar degeaba ii spun eu sau doctorul Francois că trebuie să facă ceva că vorbim degeaba. Sincer sa fiu îl înțeleg și suport tot mai greu. E un om încăpățânat și prea plin de sine ca sa asculte pe alții. Daca Doamne ferește se confirmă și tusea lui anunță un edem pulmonar și totuși urca zilele următoare in taberele superioare este posibil sa fie prea târziu să fie salvat. Sper din suflet sa fie doar o tuse din racelea sau bronșită.
Spre seara ne-au venit și veștile bune. Mâine ne facem bagajul pentru summit push. Luni 24 Septembrie plecăm spre vârf. Pe 28 Septembrie este planificata ascensiunea din tabăra 4 spre Vârful Manaslu. Iar pe 30 septembrie voi putea fi in Kathmandu. Sunt atât de fericit că în sfârșit avem o prognoză clară și știm exact când și ce facem. Mai pierdem mâine o zi în tabăra de bază dar asta e… pe 28 Septembrie s-ar putea să va sun acasă chiar de pe vârful lui Manaslu. Doamne ajuta.
A șasea noapte consecutivă în tabăra de bază. Vremea rea a ținut în BC peste 250 de oameni. Dar de azi vremea s-a schimbat în bine. Azi a fost senin marea majoritate a zilei. Unii au început să și urce inspre tabăra 1. Majoritatea vor începe summit push-ul mâine 24 Septembrie odată cu grupul meu.
Azi am aflat că am avut dreptate cu privire la ce s-a întâmplat vineri spre sâmbătă noaptea. Sâmbătă dimineață le spuneam băieților că azi noapte la 12:30 a avut loc un cutremur. Dave însă atotștiutor m-a contrazis fata de ceilalți spunând că nu a fost cutremur ci undeva a fost o avalanșă mare de pietre, argumentând că atunci când s-a auzit acel bum el era afara la pipi. In fine azi am aflat de acasă din Romania de la Teodora (ea se ocupa de marketing-ul meu) că a citit în presa că într-adevăr a fost cutremur. Sunetul cutremurului m-a trezit în acea noapte deoarece a fost foarte puternic, mult mai mai puternic decât sunetul avalanșelor de pietre care se întâmplă odată la 10 min aici.
Mâine dimineața plecăm spre tabăra 1. Urmând ca apoi în fiecare zi sa avansăm spre o altă tabăra superioara. Abia aștept, că morrrrr de plictiseala aici în tabăra de bază. Am citit tot ce era de citit, am vizionat toate serialele pe care le aveam la mine si m-am jucat toate jocurile de pe telefon in cele 6 nopți forțate în tabăra de bază. Dar de mâine o luam in forță spre vârf. Sper din suflet ca vremea sa tina cu noi și să nu avem parte de avalanșe sau alte intemperii.
Noapte buna.
I slept like a baby in my tent in the base camp. My -40c sleeping bag and the comfy mattress but also the lack of sleep accumulated in the past 3 days contributed to a great sleep, almost like home. If till now I used to wake up at least twice per night to use the toilet (we drink a lot of liquids for acclimatization), last night I didn’t wake up at all.
It’s a beautiful day with clear sky and I have big plans: to shower in the bucket shower, wash some clothes, and do my pedicure so I won’t worry about this before the summit push. All well and done; after the weather warmed up at around 9:30 I showered and then washed my clothes. Then, going into the by now super warm tent, I did my manicure and pedicure, like a lady. I massaged my legs with a special cream as well hoping the muscle soreness after the acclimatization days will go away.
We keep looking at the sky and weather forecast in order to understand when the summit push day will be. In the same time, we’re aware we also need time to recover. But oh my God, it’s so boring to just sit in a tent and do nothing and just wait for the days to pass. Sometimes the hours pass by really slow… what about the days!?
But this is it, we can’t do anything about it. I have so many thoughts, I’m missing home more and more each day. I constantly look at the photos on my phone to see the dear ones I miss so much, the green hometown or my friends, and I realize I miss everything that I call home. During these long expeditions, the biggest quality of a climber is not necessarily the strength and climbing style but his PATIENCE. I’m very bad at having patience. But anyways there’s not a long wait left anymore. Luckily I have my satellite phone and through it I find out things from home and Facebook and the longing is quenched a little.
20th of September, Day 18
A new day dedicated to “recovery” in the BC. Through recovery, I mean sitting and doing nothing in the BC, only eating, sleeping or taking short walks near the glacier. Today I climbed around 300 m altitude difference till the so-called “crampon point” area, the place where we stop and put on the crampons so we can continue on the glacier. I went up and down to remind my muscles what they’ll have to do soon but also to keep the acclimatization active. Starting today the weather will change for 2 days. It will snow including on Sept 22nd. The expected date to leave for our summit push if the weather holds nice is 22nd of September when we’ll start the ascent towards Camp 1.
All of us in the base camp are coughing, some take coughing pills, others take antibiotics, I decided to only dress up and drink a lot of hot liquids. As a result, I think I’m the one that coughs the less, or at least I think so. Today I heard the route towards Camp 4 has been set-up, and if tomorrow the weather is good the sherpas will fix the route to the peak as well. Done for today, I’ll go to sleep now, it’s late (19:15) and cold.
Good night.
21st of September, Day 19
Merry Christmas!!! This is how we said hello to each other this morning. Why? When we got out of our tents, the snow was 10 cm high. All the BC was white, as never before, with a puffy and wet snow, like home during Christmas. They announced 2 days with bad weather. If by the end of the day the snow layer was over 20 cm heigh in the base camp, in the upper Camp 3 & 4 the snow layer was above 1 m. This fact is stopping our climb for a few days. Again the avalanche risk is very high and the previously made routes are covered. They say that after Sept 23rd the weather should get better, but unfortunately we have 5 weather forecast sources and none seems to be very accurate. We’ll keep on waiting…
Today, Francois and I went to visit Taro (the Japanese) and Martin (the Argentinian). They live in the lower base camp. We had an amazing Italian coffee, sit there talking for about 2 hours and then came back to our camp. We found out the guys from the Seven Summits (one of the largest expeditions company) have a wifi router. We went tot hem with our phones and they tried to connect us for 30 min but didn’t manage to. The clouds are so thick that the signal is almost invisible. We came back a bit disappointed but what can you do, this is the way things are at 5000 m altitude, nothing seems to be working.
These waiting days with nothing to do are quite hard, especially when it’s cold and raining or snowing outside. They say tomorrow will be the same… we’ll see what we’ll do tomorrow. Good night.
22nd of September, Day 20
Jezzz what a night! 🙂
At around 12:30 last night we all woke up thinking it was an earthquake. The land trembled hard and I was under the impression a gigantic stone hit the base camp.
Still, apparently, it wasn’t an earthquake but a huge avalanche on the left side of the BC. It snowed so much during the past few days that there’s a snow or stone avalanche happening next to the BC every 10 min or so. Some are stronger some are lighter. But I got so used to the avalanche sound that I can ignore it and sleep peacefully. Today snowed all day as well. Either snow or sleet. Everything is white and wet. We only stay inside the tents and hide from the moistness like mice. Out of boredom I started vlogging :))
I open the go pro and start talking by myself staring into the camera. These days are so hard, you cannot go outside the tent and you only stay tucked in the sleeping bag, while getting sick of reading, thinking or doing anything else.
Dave (the Canadian) is very sick. He’s coughing extremely harsh, close to puking. He’s such a proud man that he refuses to accept any advice or pill from anyone. I am under the impression his cough sounds like HAPE (pulmonary edema), but needless to say, he’s listening to neither me nor Francois, who is a doctor. I start to understand and accept him harder and harder. He’s too stubborn and full of himself to pay attention to anyone else. If God forbid his cough is from HAPE and he continues to climb in the next days, it might be too late for him to be saved. I hope with all my heart his cough to be just a cold or bronchitis.
The good news came in during the evening. Tomorrow we pack for the summit push. We leave on Monday, the 24th of September. On Sept 28th we are supposed to start the final ascent from Camp 4 to Manaslu peak. And on Sept 30th I could be in Kathmandu. I am so so happy we finally have a clear weather forecast and we know exactly what we’re doing when. We still have to stay one more day in the base camp, but this is it… on Sept 28th I might call home right from the Manaslu peak. So help me God.
23rd of September, Day 21
The sixth consecutive night spent into the BC. The bad weather is holding still 250 people here. But today the weather got better. Today it was sunny most of the day. Some started to climb towards Camp 1. Most of the people here will start the summit push tomorrow Sept 24th, together with my group.
Today I found out I was right about what happened on Friday night. Saturday morning I was telling the guys that there was an earthquake the previous night at 12:30. Dave though, knowing it all, contradicted me in front of everyone saying it was just a big stone avalanche, as he was outside peeing when this happened and he heard it. Anyways today I found out from Teodora (she’s my marketing “team”) that she read on the news that there was indeed an earthquake. The sound of it woke me up being extremely strong, much stronger than the avalanche sound that happens here every 10 min.
Tomorrow morning we go to Camp 1. Then we go up camp by camp every day. I can’t wait as I am so bored here in the BC. I read everything I had, I saw all the movies I had and played a lot of games on my phone during the 6 forced nights in the BC. But starting tomorrow we go up towards the peak. I hope with all my heart that the weather will be fine and that we’ll be safe from avalanches and other bad incidents.
Good night.
Add Comment