Zilele 3 -7 ale expeditiei: trekking-ul la Samagaon
[text translated into English, below the photos]
05 Septembrie 2018, Ziua 3
Ne-am trezit la 6:30 că sa putem pleca la 8. Dimineața este senină deși din nou a plouat toată noaptea. Mergem aproximativ 3 ore urcând de la Dharapani (1800 m alt) la Tilje (2400 m), unde luăm prânzul devreme. Fiind multi in acest tea house mâncare ajunge târziu după aprox 1,5 ore. Între timp a început să plouă. Așadar plecăm pe ploaie și îi dăm tare spre următoarea destinație, Surki Kola (2700 m). Aici ne cazam intr-un tea house sărăcăcios și de data asta fara wifi. Dar good news au electricitate. Toată lumea sta planton langa cele 3 prize disponibile.
Azi am întâlnit mai multi colegi de expediție. L-am întâlnit pe Taro Yamagata (japonez) și pe Proverbio Martin (argentinian). Niște băieți foarte faini cu multe povesti. Taro a urcat pe Everest anul trecut și l-a cunoscut pe Iustin Ionescu (presedinte FRAE – Federatia Romana de Alpinsm si Escalada). Un japonez foarte vorbăreț și lăudăros. Îmi place de el, un tip super funny. Martin este mai retras dar înjura mult, cuvântul “fucking” fiind prezent în toate frazele lui. El va cobora de pe Manaslu pe ski.
Seara am cunoscut un italian care este pentru prima dată în Himalaya și vrea să urce pe Manaslu după ce a avut succes pe Mont Blanc (astea sunt spusele lui). Nu este experimentat deloc dar și-a angajat doi șerpași și vrea să urce fara oxigen. Sper sa-i iasă. Mergem la somn în curând, pregatindu-ne pt mâine, zi in care vom urca undeva la 3700 m.
06 Septembrie 2018, Ziua 4
Ce zi superbă! Ne-am trezit la 6:30 si cerul era complet senin. Spre est și spre sud-est puteau fi văzuți câțiva munți strălucind datorita zăpezii și a ghețarilor, munți care au peste 6000 m.
Am inceput ziua cu micul dejun și povești japoneze prezentate super umoristic de colegul de expediție Taro. Am plecat in trekking timp de 5 ore azi câștigând 1000 m altitudine. Cam mult având în vedere că am urcat la 3700 m si nu rămânem aici decât o noapte. Mâine va fi o zi grea: plecăm din Bhimtang (3700 m) spre Saardu (3900 m), urcând faimoasa trecătoare Larke Pass care se afla la 5106 m altitudine. Este destul de mult pentru doar trei zile de trekking si ne așteptam să ne simțim rău. Rucsacul meu are cam 8-10 kg fara apă, dimineața va trebui sa scap de aprox 5 kg din el, altfel îmi va fi greu mâine.
Martin nu s-a simțit tare bine azi, iar Francois a avut frisoane pe care le a rezolvat intrând în sacul de dormit. Și pe mine m-a durut puțin capul dar a trecut. Azi am mâncat dhan-e-bhat și mi-a plăcut. Este orez alb cu vinete, pui și un sos nu tare picant, însoțit de o pâine tibetana numita chapati.
Cam atât pe azi. Ne-am pus în pat la 20:30 pentru că mâine ne trezim la 5:00 si avem 10 ore de trekking cu 1500 m diferenta de nivel.
07 Septembrie 2018, Ziua 5
Pfuuu ce zi! Ne-am trezit la 5:00 ca sa putem pleca la 6:00. Astăzi am mers 22 de km cu o diferență de nivel de 1500 m. Teoretic nu suna greu deloc, dar când te gândești ca urci la 5100 m altitudine in nici 3 zile devine interesant.
Nu am avut nici macar dureri de cap, am urcat încetișor dar sigur cei 8.5 km de ascensiune, dar am coborât destul de greu cei 13 km de coborâre. Ne-a plouat pe tot parcursul coborarii. Francois s-a îmbolnăvit, a făcut o diaree infecțioasă, in cele 10 ore de trekking mergând de 11 ori la “toaleta”. Este foarte deshidratat si se teme că se va agrava aceasta diaree, pe care el o presupune ca fiind cauzata de către un parazit numit amiba. Francois este doctor și presupun că știe ce vorbește. Acum mă tem ca ceea ce are el sa nu fie contagios, tocmai de aceea de mâine vom dormi in camere separate. Martin (argentinianul) de asemenea se simte rău și azi îmi spunea că are temeri legate de un posibil edem pulmonar. Mi-a spus că a mai pățit asta pe Nanga Parbat.
Eu am alunecat pe ploaie pe o piatră și m-am lovit destul de zdravăn la genunchiul drept. S-a umflat puțin și doare când calc dar nu cred că osul este afectat tare. Mă tot dau cu voltaren și sper să treacă în câteva zile.
Cam așa a fost astăzi. O zi foarte lungă și grea pentru toti. Am coborât de la 5100 m la 3900 m in Saardu și mâine coboram la 3700 in Samagaon, unde vom avea dus și internet. Abia aștept ziua de mâine, sper sa vin cu vești bune.
08 Septembrie 2018, Ziua 6
Astăzi ne-am trezit la 8:00. Boierie. O dimineață super senină cu niste imagini spectaculoase spre Manaslu. După micul dejun am plecat spre Samagaon, satul de la poalele Manaslului undeva la 3500 m altitudine. Ni s-a spus că în Samagaon vom avea wifi și duș. Well… Am ajuns după aproximativ 2 h de trekking in sat. Un sat tibetan foarte mic și saracacios plin de copii murdari dar zâmbăreți care cer mereu bomboane.
Trist… “no wifi sir sorry”… Acesta este mesajul pe care l-am primit când am întrebat de wifi. As fi vrut sa trimit niste fotografii acasă dar în tot satul internetul nu funcționează de o săptămână și va rămâne așa pentru alte câteva zile. Aici vom petrece 2 nopți după care luni dimineață in 10 septembrie vom urca în tabăra de bază la 4730 m. Am vizitat un templu budist destul de sărăcăcios dar plin de mister. Atâția dumnezei au oamenii ăștia… și fiecăruia ii datorează ceva…
Azi l-am întâlnit și pe Dave, colegul de expediție din Canada. Un tip de 54 de ani care a încercat să urce muntele și anul trecut dar s-a întors din tabăra de bază acuzând dureri in zona pieptului, presupunând că a făcut un infarct. S-a dovedit că nu avea nimic. Anul acesta încearcă din nou. Este un tip care vorbește mult și tare. Vine din nordul Canadei, la toți nepalezii le spune frați, și are o iubită hindusă din Kathmandu. După spusele lui crede că se va însura cu ea.
Azi mi-am spălat niste haine super prăfuite dar nu se vor usca până maine, deoarece vremea este destul de rea.
Manaslu este în nori, nu vrea să ne arate cat de imens este… poate e mai bine așa… Piciorul meu este mai bine și Francois se simte mai bine. Mă duc la somn.
09 Septembrie 2018, Ziua 7
Azi ne-am trezit la ora 8:00. Este duminica 9 septembrie 2018. Astăzi nu facem nimic altceva decât să ne odihnim înainte de a urca 6 ore spre tabăra de baza, mâine, luni, 10 septembrie.
Am reușit să usuc hainele pe care le-am spălat ieri. Francois și Martin s-au dus la templul budist pentru o ceremonie Puja, eu am stat de povesti cu Dave (canadianul) care mi-a povestit jumătate din viața lui. Ce băiat cool a fost în tinerețe. Și că era un bad boy care rupea ușile oamenilor fiind recuperator de datorii. De asemenea mi-a spus că a fost campion de bodybuilding… totul un bullshit… Are 170 cm si 60 kg. Dar îmi place să-l ascult… se lauda cu detalii și talent și astfel mai trece timpul.
Mi e dor de casa…
Satul acesta tibetan Samagaon este atât de sarac și pustiu. In jur sunt doar oameni triști, murdari și nefericiți. Femeile sparg pietre cu ciocanul pentru a le folosi la construcții. Copiii au păduchi și miros sărmanii oribil. Doamne ce viața tristă și simplă au acești oameni.
Și când mă gândesc că acasă avem de toate, aruncam mâncare, purtam haine scumpe, conducem mașini cu a căror valoare aici ai putea cumpăra doua sate… trist. Și totuși oamenii sunt nemulțumiți și nu fac altceva decât să critice ce au, sau sa demoleze ceea ce alții au creat. Daca as fi miliardar as plati tuturor celor 19 milioane de români o săptămână aici ca sa vadă ce au alții și ce hărțuiți suntem noi.
Mâine urcăm în tabăra de bază. Abia aștept să trecem la acțiune.
Expedition days 3 to 7: the trekking to Samagaon
5th of September 2018, Day 3
We woke up at 6:30 so we could leave by 8 am. It’s sunny in the morning despite the heavy rain all night. We go up from Dharapani (1800 m) to Tilje (2400 m), for about 3 hours, and we have an early lunch there. Being a very crowded tea house, we wait for the food for about 1.5 hours. Meantime, the rain started, so we resume our trek through the rain while hurrying towards our next destination, Surki Kola (2700 m). Here, we check-in in a poor tea house, this time with no WiFi. But the good news is they have electricity, so all of us stay close to the 3 power sockets available.
Today I’ve met some of my expedition colleagues. I’ve met Taro Yamagata (Japanese) and Proverbio Martin (Argentinian). Nice people, with many interesting stories. Taro summited Everest last year and met Iustin Ionescu (president of the Romanian Alpinism and Escalade Federation). He’s talkative and like to brag a lot. I like him, he’s very funny. Martin is a bit shy, but he curses a lot, using “fucking” in all his phrases. He’ll descend Manaslu skiing.
During the evening I’ve met an Italian who is for the first time in the Himalayas and he wants to climb Manaslu after successfully climbing Mont Blanc (this is what he said). He’s not at all experimented, but he hired two sherpas and wants to summit using no supplemental oxygen. I hope he’ll make it. We soon go to bed, getting ready for tomorrow, when we’ll go up to around 3700 m.
6th of September 2018, Day 4
What a beautiful day! We woke up at 6:30 and it was clear sky. We could see some mountains and glaciers sparkling in the horizon towards east and south-east, they were all above 6000 m.
We started the day having breakfast while being entertained by the funny Japanese stories told by our colleague Taro. Then we started the trek for 5 hours, gaining around 1000 m in altitude. Feels a bit much given we are up now at 3700 m and we only spend a night here to adjust. Tomorrow it will be a difficult day: we leave from Bhimtang (3700 m) towards Saardu (3900 m), passing the famous Larke Pass at 5106 m high. It is a bit much for just three days of trekking and we do expect to feel bad because of the fast altitude gain. My backpack weights 8-10 hg without the water, in the morning I will have to get rid of 5 kg otherwise it will be difficult tomorrow.
Martin didn’t feel too well today, and Francois had chills which he sorted by tucking into the sleeping bag. I had a light headache but it passed. Today I ate dhan-e-bhat and I liked it. It’s white rice with eggplant, chicken and a not too spicy sauce, together with chapati, the Tibetan bread.
That’s all for today. We went to bed at 20:30 as tomorrow we wake up at 5:00 for a 10 hours long trek with 1500 m difference in altitude.
7th of September 2018, Day 5
OMG what a day! We woke up at 5:00 to start the trek at 6:00. Today we walked 22 km with 1500 m difference in altitude. In theory it’s nothing difficult, but when you actually climb at 5100 m high in only 3 days it becomes a bit interesting.
I didn’t even have a headache, I climbed slowly but steadily the 8.5 km of the trek going up, the harder part were the 13 km going down. The rain started and continued for the whole descent. Francois got sick, he got a bad diarrhea forcing him to use the “toilet” 11 times during the 10 hours of trekking. He’s very dehydrated and he’s afraid it will only get worse. He thinks the diarrhea is cause by a parasite called amiba. He’s a doctor so I assume he knows what he’s talking about. Jut that now I’m scared this can be contagious, that’s why starting tomorrow we’ll sleep in separate rooms. Martin (the Argentinian) is also feeling sick and he was telling me today he’s fearing a pulmonary edema. He had the same experience on Nanga Parbat.
I slipped on a wet stone today during the rain and hurt my knee pretty bad. It’s now a bit swollen and it hurt when I step on it, but the bone doesn’t seem to be affected too bad. I keep putting ointment on it and can only hope it will be better in a few days.
That’s pretty much it about today. A long and hard day for all of us. We descended from 5100 m to 3900 m in Saardu and tomorrow we go further down at 3500 m in Samagaon, where we will have wireless and shower. Can’t wait tomorrow, I hope to bring you good news.
8th of September 2018, Day 6
Today we woke up at 8:00. Such a luxury! A very clear morning sky with some amazing views towards Manaslu. After breakfast we left towards Samagaon, a village at the foot of the mountain somewhere at 3500 m high. We were told we’ll have wifi and showers. Well… we did reach the village after approximately 2 hours. A very small and poor Tibetan village, full of dirty children that were constantly asking for candies.
Sadly… “no wifi sir sorry”… This is the message I got when I asked about wifi. I wanted to send some pictures home but the wifi was not working in the whole village for a week and it was about to stay like that for another few days. We’ll spend here 2 nights after which on Monday September 10th we’ll go up to the base camp at 4730 m. I visited a pretty poor but full of mystery Buddhist temple. They have so many Gods, these people… and they owe something to each of them…
Today I met Dave, our expedition colleague from Canada. A 54 years old guy that tried to climb Manaslu last year as well but returned from base camp having chest pain, suspecting a heart attack. Turned out he had nothing. This year he’s trying again. He’s a guy that talks a lot, and he’s very loud. He comes from the north of Canada, calls brothers all Nepalese people, and has a Hindu girlfriend from Kathmandu. He believes he’s going to marry her.
Today I washed some dirty clothes but they’ll only dry tomorrow as now the weather is quite bad.
Manaslu is covered in clouds, doesn’t want to show us how huge he is… maybe it’s better this way… My knee is better and Francois is also feeling ok. Going to bed now.
9th of September, Day 7
Today we woke up at 8:00. It’s Sunday September the 9th, 2018. We do nothing but rest before we start the 6 hours climb to the base camp, tomorrow, Monday, September 10th.
The clothes I washed yesterday managed to dry. Francois and Martin went to the Buddhist temple for a Puja ceremony, I stayed and chatted with Dave (the Canadian). He told me all about his life, how cool he was when he was young. That he was a bad boy going to people’s houses to collect debts. He also told me he was a bodybuilder… total bullshit, he’s 170 cm tall and weights 60 kg. But I like listening to him… he’s bragging with details and talent and this way time goes by easier.
I miss home…
This Tibetan village, Samagaon, is so poor and empty. Here are only sad people, dirty and unhappy. The women crack open rocks to use them for buildings. Children are full of lice and stink, poor little creatures. God, this is such a sad and simple life they live.
And when I think that at home we have everything, we throw away food, wear expensive clothes and drive cars that could buy two villages here… sad. And still at home people are unhappy and all they do is complain about what they have or they destroy the good others have built. If I were a billionaire, I would pay a holiday here to all 19 millions Romanians just to be able to compare our life with the life here.
Tomorrow it’s time for base camp. I can’t wait for some action.
Add Comment