Manaslu’18 expedition notes (4): the acclimatization cycle

16 Septembrie 2018, Ziua 14

După un ceai cald și câțiva biscuiți ne-am strâns bagajul și ne-am pornit spre tabăra 2 (6400 m). Drumul spre tabăra 2 se face printr-un “munte” imens de ghetari cu pereți de peste 50 m, cu crevase adânci. Drumul nostru este tare anevoios, pereții au o înclinație și de 90 grade fiind foarte greu accesibili. Urcăm niste pereți folosindu-ne de niste scări din aluminiu, traversam niste crevase foarte adânci pe niste scări culcate orizontal care au ca balustrada o coardă simpla. In fine foarte spectaculos și frumos. După aproape 4 ore am ajuns in tabăra 2. Vremea este foarte frumoasa iar panorama super spectaculoasă. Ne-am instalat corturile și noi in ele. Stingerea s-a dat la ora 16:30. Nopțile in taberele superioare sunt foarte lungi, friguroase și grele. N-am prea dormit în noaptea aceasta. Sacul meu de dormit nu și-a făcut deloc treaba. Am înghețat de frig. M-am tot trezit sa mai pun haine pe mine. Asta datorita faptului că în noaptea aceasta am decis să dorm îmbrăcat mai gros dar fără costumul de puf. Proasta decizie. Francois s-a tot trezit din oră in ora pentru toaleta și îmi spunea mereu că nu poate dormi deloc și că îi este frig. I-am spus că și eu împărtășesc aceleași simptome dar că pentru noaptea care urmează am un plan mai bun.

17 Septembrie 2018, Ziua 15

A trecut cu greu prima noapte dormita la 6400 m in tabăra 2. Dimineață la ora 6:30 soarele strălucea superb peste cortul nostru și ne încălzea ușor. Acum nimeni nu mai vroia să iasă din cort pentru că era cald și atât de plăcut încât acum puteai dormi ce n-ai putut noaptea trecută. Dar astăzi avem planuri mari așa că renunțăm la sacii de dormit, sărim in echipamentul de “scandal” și ne prezentăm afara la raport. La raport aflam ca Dave (canadianul) nu se simte deloc bine după noaptea dormita la 6400 m si decide să coboare în tabăra de bază. Eu cu Francois și serpasul sau Pemba luăm echipament la noi (corturi, gaz, hrana) și pe la 9:30 incepem sa urcam încet spre tabăra 3 la 6800 m, pentru a pregăti tabăra și pentru a ne aclimatiza. Dat fiind faptul că în toate aceste zile a nins enorm ruta pregătită spre tabăra 3 a fost acoperită de zăpadă sau distrusă parțial de avalanse. Urcăm până la aproximativ 6700 m la doar 100 m alt de tabăra 3 și eu le spun celor doi că mă opresc puțin pentru o pauza mai lunga, niste poze și un video. Ei insa urca mai departe pe o panta de aprox 50 grade cu zăpada proaspătă împreună cu 2 argentinieni și 3 șerpași de la o alta companie. Cei doi băieți din argentina par niște muntomani cu experiența și au viteza in urcare. La aproximativ 20 de minute însă după despărțirea mea de grup unul din cei doi argentinieni au găsit coarda montantă pe ruta sub zăpadă și cu multă forță au smuls-o, taind astfel o placă destul de mare de zăpadă. In acel moment s-a produs o avalanșă care i-a luat pe cei doi argentinieni cu ea. Toți cei care au fost martori la acest moment au crezut că băieții au murit. După ce s-a oprit avalanșa însă am observat că amândoi băieții erau la suprafață. Unul era cu capul afară din zăpadă iar celălalt cu o mana la suprafață. La acea altitudine faci cam 20 de pași per minut, atât de greu este sa respiri și să te miști. Șerpașii care erau însă acolo au rupt-o la fugă literalmente catre cei doi băieți prinși în avalanșă. Eu in mintea mea alergam spre ei dar de fapt în realitate eram paralizat de andrenalina și lipsa de energie. Șerpașii i-au scos afară sapand cu mâinile goale în zapada. Pemba are ușoare degerături la degete după această acțiune. Băieții sunt în viață. Unul nu are nimic decât o mare sperietura iar celălalt are vreo 2 coaste rupte. Am văzut asta printr-o vânătaie imensa le piept in zona coastelor. Toți am coborât spre tabăra 2 iar argentinienii au coborât spre tabăra de bază pentru îngrijiri. Spre seara tabăra 2 s-a umplut cu oameni. Am intrat în corturi pe la 16:30 după o supa calda așteptând cu stres noaptea ce sta sa vina. La aceasta altitudine mai ales daca nu ești aclimatizat se doarme foarte greu. E frig, ai coșmaruri cateodata, zăpada de sub mine s-a topit în așa fel încât am crezut că se desface o crevasa sub cortul nostru. A fost frig și greu, dar a trecut.

18 Septembrie 2018, Ziua 16

A trecut cea de-a doua noapte de aclimatizare la 6400 m. N-am dormit mai deloc și am avut dureri mari de cap. Ne-am trezit încălziți puțin de soarele care strălucea peste noi inca de la ora 6. Astăzi coboram in tabăra de bază. Sunt așa de bucuros și eu și Francois. Tabăra de bază a ajuns să aibă în mintea noastră același loc cu un hotel de minim 3 stele unde avem un loc bun de odihna și în care dormim cu adevărat, dar și un loc cu mâncare bună, cu multi oameni unde nu totul este alb și albastru sau gri (daca ninge sau e furtuna). Mă simt slăbit și umblu cu o viteză redusă. Am băut un ceai, am impachetat ce trebuia luat jos și am învelit bine în nylon ce am depozitat în tabăra 2 (costumul de puf și altele) și am plecat. Ne-a luat 1.45 ore sa ajungem în tabăra 1 și încă o oră jumătate sa ajungem în base camp. Doamne ce frumos e in base camp. E doar piatra și corturi galbene dar avem de toate. Avem căldură, avem scaune, un cort individual spațios cu o saltea groasa. Am primit chiar și o sticlă de Coca Cola de jumate când am ajuns. Ce sa mai zici domnule… lux. Le-am uitat pe toate câte au fost. Am pus lucruri la uscat, am scos o conserva cu fasole și costiță și câteva felii de ceapa roșie…. mamaaa ce ospăț 🙂
Am încheiat teoretic ciclul nostru de aclimatizare și de acum în tabăra de bază facem doua lucruri: ne recuperăm și recăpătăm energia (eu am pierdut aproximativ 4 kg) și așteptăm fereastra de vreme pentru summit push (data la care urcam din tabăra în tabăra în fiecare zi până ajungem în vârf și venim înapoi). Mi-am propus ca in aceste aproximativ 3-4 zile de recuperare sa pun macar 1 kg pe mine, să dorm cat de mult și să fiu gata atunci când se striga “summit push”.
Restul zilei după ce am ajuns in base camp mi l-am petrecut scriind rapoartele pentru ultimele 3 zile. Cat timp am fost in taberele superioare deși am avut timp și energie pur și simplu nu am putut scrie un cuvant. Creierul meu a luptat activ cu obiceiul meu de a scrie zilnic și a învins. După cum se arată prognoza meteo ne așteptam că summit push-ul nostru sa fie undeva pe 21-22 septembrie. Mâine vreau sa fac un bucket shower (dus în găleată), astăzi a făcut Francois fiind mai în vârstă și luând în considerare faptul ca băieții din base camp nu pot încălzi decât o singură găleată pe zi, i-am cedat lui acest drept 🙂
Tot maine vreau să îmi spăl și niște haine… sper sa-mi iasa.
Noapte buna.

Expedition days 13 to 16: the acclimatization cycle

15th of September, Day 13

The weather got better so we decided to climb to Camp 1 today. This way we start the second acclimatization trip. Although my cold is still active I have no choice but take full advantage of the good weather and climb for acclimatization. After approximately 4 hours we reach Camp 1. A lot of snow, cold and a few sun rays. We tuck into the sleeping bags around 15:30 after we eat a warm soup and get comfortable. I took the down suit with me and that’s why only took a light summer sleeping bag thinking I will sleep with the down suit in the sleeping bag. The night was cold and sleeping with the down suit in the sleeping bag wasn’t very comfortable. I slept in 30-60 min sessions then woke up for 20 min. Towards the morning everything was frozen.

16th of September, Day 14

After a hot tea and a few biscuits, we packed our bag and started the climb towards Camp 2 (6400 m). The way up to Camp 2 goes through a huge “mountain” made of glaciers, with walls 50 m high and deep crevasses. Our trek is very slow, the slopes are at more than 90 degrees steep making it difficult to advance. We climbed some walls using aluminum ladders and crossed very deep crevasses passing over horizontal ladders using only a rope as a handrail. Anyways, a very beautiful and spectacular trek. After almost 4 hours we reached Camp 2. The weather is very beautiful and the landscape amazing. We put up our tents and got comfortable inside, and went to bed at 16:30. The nights in the upper camps are very long, cold and uncomfortable. I didn’t sleep much that night. My sleeping bag didn’t do its job properly. I was freezing. I kept waking up to put some more clothes on. This due to the fact that tonight I decided to sleep in thicker clothes but not in my down suit. Very bad decision. Francois kept waking up every hour to go to the toilet and was telling me he can’t sleep and that he’s cold. I told him I feel the same but that for the next night I have a better plan.

17th of September, Day 15

The first night spent at 6400 m at Camp 2 went by quite hard. In the morning at 6:30 the sun was shining superbly above our tent, warming us nicely. Now, no one wanted to get out of the tent as it was warm and you could finally sleep after a sleepless night. But we have big plans for today so we get out of our sleeping bags, dress up in our climbing clothes and we report outside to the group. During the briefing, we find out that Dave (the Canadian) is not feeling well at all after the night spent at 6400 m and decides to go down to BC. Francois, myself and Pemba sherpa take some things with us (tents, gas, food) and at around 9:30 we start to climb slowly towards Camp 3 at 6800 m, to help set up the camp and acclimatize. Given that it snowed a lot in the past few days, the route towards Camp 3 was fully covered in snow or partially destroyed by avalanches. We go up till about 6700 m only 100 m away from Camp 3, and I tell the group I’ll take a longer break for photos and a video. They keep climbing, on a slope at around 50 degrees incline, covered in fresh snow. 2 Argentinians and 3 sherpas from another company are with them as well. The 2 Argentinians seem very experienced and they catch some speed during the climb. After around 20 min since the moment I decided to take a break, one of the Argentinians found one of the fixed ropes covered in a lot of snow and snatched it vigorously. This way though they cut into the snow plaque and started an avalanche that took them with it. Everyone around was sure the guys have died. But once the avalanche stopped, we noticed both guys were on top, alive. One of them had his head out of the snow, the other had a hand out in the open. At that altitude you “run” with the speed of 20 steps per minute, it’s so hard to move and breathe. The sherpas though managed to actually run towards the guys. I was running as well in my mind, but in reality, I was paralyzed due to the adrenaline and lack of energy. The sherpas got the guys out of the avalanche with their bare hands. Pemba has small frostbites on his fingers after this. But the guys are alive. One of them got out of this with a huge scare, while the other broke 2 ribs. I saw his chest and it looked pretty bad. All the groups went down, we stopped at Camp 2 while the Argentinians continued towards BC for medical attendance. Camp 2 filled up with people towards the evening. We got into our tents around 16:30 after we ate a warm soup, waiting for the night about to settle in. At this altitude especially if you are not acclimatized you hardly get any sleep. It’s cold, you have nightmares sometimes, the snow under me melted in a way I thought at some point a crevasse was forming underneath. It was cold and difficult, but it passed anyway.

18th of September, Day 16

The second night at 6400 m finally passed. I didn’t sleep at all and had really bad headaches. We woke up warmed a little by the sun that was shining since 6 am. Today we go down to the base camp. I’m so happy, and so is Francois. The BC is now in our head similar to a 3-star hotel minimum, where we can rest comfortably and can really sleep, and also where there’s good food, people and not everything is white and blue or gray (depending if it’s snowing or there’s a storm). I feel weak and I walk in slow motion. I had a tea, I packed what I had to take down with me and wrapped in nylon what I was planning to leave in Camp 2 (the down suit and other things) then left. It took us 1.45 h to reach Camp 1 and then 1.5 h more to arrive at BC. It’s so beautiful in the base camp. There are only stones and yellow tents but we have everything. We have heat, chairs and individual tents that are spacious and have a thick mattress. We even received a 500 ml Coca-Cola bottle when we arrived. What can you say… all luxury! We forgot everything we went through. We put our things up to dry, took out one can of beans and ribs can and some red onion… oh boy what a treat 🙂
We finalized, in theory, our acclimatization cycle and from now on in the BC we only do two things: we recover and get back our energy (I’ve lost approx. 4 kg) and we wait for a good weather window for the summit push (when we climb every day from camp to camp till we reach the peak, then we come back). I’ve decided that during these 3 – 4 days of recovery to gain at least 1 kg, sleep a lot and get ready for the moment where they’ll call us for the “summit push”.
I’ve spent the rest of the day after the arrival in the BC writing the notes for the past 3 days. While I was in the superior camps, even if I had time and energy, I simply couldn’t write a word. My brain was stronger and won the fight against writing. By the weather forecast, we’re expecting the summit push to be around 21st – 22nd of September. Tomorrow I want to have a bucket shower (water coming from a bucket), today Francois made one. Being older and taking into account the guys could only heat one bucket a day, I’ve given him the chance to go first.
Tomorrow I also want to wash some clothes… I hope I’ll get to do it.
Good night.